Despre Noi

     În februarie 1922 s-a înfiinţat Societatea Filantropică ”Picătura de lapte”, cu scop filantropic, un an mai tarziu în 1923, se luând fiintă Policlinica ”Iubirea de oameni” care oferea consultaţii în toate domeniile medicale care funcţiona in strada Traian.

     După doi ani, în 1925 ”Iubirea de oameni” se mută în clădirea proprie din Str. Mircea Vodă nr. 49, clădirea spitalului de astăzi. Pe piatra de temelie a spitalului este scris:

     ”În anul 1925, luna noiembrie, 7, s-a zidit această piatră de temelie a Spitalului ”Iubirea de oameni” care le va slugi obştei din capitală şi din Ţara Românească, fără deosebire de naţiune şi credinţă, pentru prevenirea boalelor, însănătoşirea norodului şi învăţătura tinerimii medicale.”

     Initiativa si realizarea acestui asezămant medical a apartinut unor cetateni care faceau parte din Comunitatea Evreiască a orasului Bucuresti. Pana in anul 1944, aceasta societate cu scop filantropic a fost autonomă si nu a apartinut si subordonat nici unei societati, organizatie sau institutie. În decursul timpului cădirea initială a fost in repetate rânduri modificata, prin sprijinul unor finantatori evrei, statutul ei rămanand acelasi.

     În 1926 se începe construcţia de trei etaje cu destinaţia spital, care va fi terminată în 1931.

     În perioada 1941-1944, spitalul fiind etichetat drept evreiesc este evacuat din propriul local, continuându-şi activitatea într-un mic local închiriat în Str. Labirint 77. Aici s-a acordat asistenţă medicală tuturor cetăţenilor care aveau nevoie de consultaţii medicale, policlinica funcţionând cu toate serviciile medicale. Se sustine că in aceasta perioada spitalul a suferit pierderi mari prin confiscarea aparaturii si arderea arhivei, in timpul rebeliunii legionare.

     După trei ani de greutăţi ”Iubirea de oameni” s-a reîntors în vechiul local în 26 octombrie 1944.

     Conform Decretului 302/02 publicat in Buletinul Oficial nr.256/03 noiembrie 1948, Spitalul ”Iubirea de oameni” a trecut în patrimoniul statului şi în administraţia Ministerului Sănătăţii, luând denumirea de Spitalul ”Alexandru Sahia”.

     În 1951 trece în administrarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, conform Decretului nr.37/12 martie 1951 - publicat in Buletinul Oficial nr.30/1951, iar în 1952 acesta trece la Confederaţia Generală a Muncii din Consiliul Asigurărilor de Stat.

     În 1957 Spitalul şi Policlinica ”Alexandru Sahia” sunt transmise în administrarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia Medicală Sanitară Specială, unde rămân pe toată perioada comunistă.

     În urma cutremurului din anul 1977, corpurile spitalului au suferit avarii semnificative ale peretilor si structurii de rezistenta care, au necesitat interventii de tip consolidare dar care nu au fost realizate in totalitate.

     În prezent Spitalul “Prof. Dr. Constantin Angelescu” acordă servicii de Spitalizare Continuă si de Zi în următoarele specialităţi:

  •           ►Medicină internă, Cardiologie, Neurologie, Recuperare medicala Fizioterapie si Balneologie,
  •           ►Chirurgie generală, Obstetrică ginecologie
  •           ►Ambulatoriu (unele specialităţi fiind integrate cu cele ale spitalului) cu specialităţile:
    •                ◇Medicină internă
    •                ◇Neurologie
    •                ◇Cardiologie
    •                ◇RMFB
    •                ◇Pediatrie
    •                ◇Oftalmologie
    •                ◇Psihiatrie
    •                ◇Chirurgie generală
    •                ◇Ginecologie
    •                ◇Chirurgie plastica si reparatorie
    •                ◇ORL

     Medici de specialitate din cadrul Spitalul “Prof. Dr. Constantin Angelescu” asigură continuitatea prin 3 linii de gardă distincte în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, medicină internă şi chirurgie generală.

     Conform Ministerului Sănătăţii prin Ordinul nr. 118/01.02.2016 privind modificarea OMS nr. 784/2011 privind clasificarea Spitalului „Prof. Dr. Constantin Angelescu”- Ministerul Justiției, acesta este încadrat la clasificarea IV nivel de competenţă.

     Spitalul “Prof. Dr. Constantin Angelescu” este în relație contractuală cu CASA OPSNAJ.

     Spitalul “Prof. Dr. Constantin Angelescu” a fost evaluat şi acreditat de către Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate prin Ordinul preşedintelui ANMCS nr. 423 din 19.12.2019 – în categoria a II- a de acreditare “ACREDITAT cu Recomandari”, cu un punctaj de îndeplinire a standardelor de 87,22%.